Lumea de peste pârâu...

Zilele trecute, acasă fiind, mi-am petrecut câteva ceasuri în locurile unde am copilărit, unde mă jucam când eram mic...Am ieșit, am coborât în vale, de aici am sărit pârâul și m-am îndreptat spre casa lu’ nea Pătru lu’ Talca...A plecat de ani buni, acolo unde toți, într-o zi, ne vom duce...Păstrez încă vii, în minte, imaginile de demult. Nea Pătru și mătușa Nica erau doi oameni buni; stăteau peste apă de noi, mai încolo de ei, nea Floricu și mătușa Eva... Împărțeam împreună și bune, dar și rele, necazuri și bucurii, cum este în sat. Arde la tine, strigi la vecin. Găsești prilej de bucurie, îl împarți cu cel de peste gard.

Ce sărbători erau în Slătinioara, ce oameni...Acum, pășind în bătătura unde altădată era viață, am găsit totul încremenit: gardul putred, casa stă să cadă, grajdurile și ele. Totul este părăsit, lăsat în paragină...Cerdacul suspină după lumea de altădată, după bătătura plină, după Lumina din noaptea de Inviere, după diminețile de Paști...Mătușa Nica ne dădea de pomană ouă roșii, iar nea Petre ne îmbia cu câte o ulcică de vin dulce...Ce dor îmi este de acel ”Hristos a Inviat”!... Acum pereții gâfâie sub povara vremurilor, nimeni nu îi mai văruiește, nimeni nu mai primenește bătătura, nimeni nu mai așteaptă Invierea, nimeni nu mai feștește ouă...Doar corcodușul din poartă, doar el, mai înflorește, însă nu mai are pentru cine...

Am stat o vreme în uliță, m-am uitat la casa lu’ nea Pătru, m-am uitat la casa lu’ nea Floricu...Ce singur era ocolul, îndoliată era casa!...Din păcate, nu doar casa lu’ nea Pătru, nu doar bătătura lu’ nea Floricu, nu doar în Slătinioara, tot satul de altădată moare...Bătrânii se duc, tinerii pleacă, poveștile nu se mai spun, corcodușul se uscă și el într-o bună zi... Ce dor imi este de lumea de peste pârâu, lumea mea de altădată...

(dragotesc.blogspot.ro)