Astăzi m-am dus la Lupeni, locul unde săptămâna trecută plafonul unui apartament aflat la etajul I s-a prăbușit, cu tot cu locatar, peste locuința de la parter...În pregătirea emisiunii din această după-amiază, mi-am propus să merg să văd cu ochii mei cum stau lucrurile, să stau de vorbă cu oamenii. Rar mi-a fost dat să văd ce am văzut astăzi...Imobilul, vechi de peste 40 de ani, este rupt parcă din alte vremuri. Am intrat, imaginea este greu de reprodus...Tavanul pur și simplu, cu om, cu mobilier, veselă, cărți, mărunțișuri s-a prăbușit la parter. O minune a făcut ca nimeni să nu își piardă viața. Pentru asta există vinovați, fără îndoială. Aceștia trebuie să plătească...De altfel, niciodată nu mi-a fost dat să văd un loc atât de mizerabil, dar niciodată. Imi veti spune: “sunt săraci, nu au cu ce să trăiască”. Sărăcia este una, mizerabilitatea este alta. Aici, în acest bloc, fără utilități, fără canalizare, până la sfârșitul săptămânii trecute, au trăit 160 de oameni. Sigur, există și câteva excepții, familii care, așa cum au putut, și-au amenajat și cel mai important și-au curățat casa. Marea majoritate, însă trăiesc în mizerie, mănâncă în mizerie, adorm în mizerie, se trezesc în mizerie, își cresc copii in mizerie, mor în mizerie. Este un mod de viață pentru acești oameni, ei nu concep că pot trăi altfel, decât în mizerie. Am fost în multe locuri cu oameni nevoiași, săraci, însă curați. Am intrat în multe case de oameni cu multe lipsuri, modeste, însă curate...O haină, chiar dacă este peticită, are demnitate atunci când este curată...Ce facem cu acești oameni? Ce facem pentru copiii lor, copii nevinovați, pentru că s-au născut, cresc și îsi vor crește copiii la fel și probabil vor fi ”fericiți” în mizerie?