Mă doare Valea…

Valea tace...apăsată de griji, de nevoi, înnegurată de vremuri și cărbune… A fost cândva o zonă mândră, cu oameni demni, cu piețe pline, cu stadioane, cinematografe și zâmbete, cu oameni care își duceau copiii la altar; acum îi conduc la aeroport…În doar 27 de ani s-a prăbușit totul…Dintr-un capăt în celălalt, Valea Jiului este un loc unde seara, în blocuri, se aprind tot mai puține becuri… Este semn că lumea pleacă, seara, dupa ora 20.00, Valea este pustie… Tinerii nu se mai strâng, oamenii nu se mai vizitează. Mineritul este pe catafalc, turismul deocamdată o poveste frumoasă, însă îndepărtată. Altceva, ce? Pensionarii își trăiesc în tristețe zilele, copiii sunt departe... Nunțile ori înmormântările sunt puținele ocazii pentru care cei plecați se întorc…Nu jelesc, scriu, atât pot sa fac din poziția pe care o am. Mă doare Valea…