M-a întrebat cândva, demult, undeva in Bucovina un călugăr…”…de ce îți este cel mai frică in viață ? “ Nu i-am raspuns, nu știam…S-a așternut tăcerea, am trecut la altele. Târziu, dupa utrenie, am plecat de sub obcinile Voronețului dar m-am tot gândit la întrebarea bătrânului.

Au trecut zile, săptămani, poate luni…Într-un tarziu, am aflat răspunsul , am simțit …Nu îmi este teamă de un lucru, de un om, ori de un fapt, îmi este teamă însa ca i–aș putea pierde pe cei dragi…Teama, că oamenii ( deloc mulți ) de lânga mine, într-o zi s-ar duce, îmi ingheată sangele-n vine ). Sunt cei pe care fiecare dintre noi îi avem, și pe care îi neândreptațim de cele mai multe ori, nu știm sa îi prețuim, Unii, chiar ne batem joc de ei. Cand pleacă întelegem cât de mult au însemnat, uneori este târziu însă …In viața ești ispitit, alteori ispitești, trăiești greu ori poate îți este ușor, se întamplă să dezamăgesti, să umilești, se întamplă însa și să fi umilit. Niciodată însă nu deznadajdui...Nici când ai greșit, nici când in fața ta cineva a greșit. Iartă, iți este la îndemană . François de la Rochefoucauld spunea “Ierți atât cât iubesti” …Fă asta cât este vreme, gândește-te când cei de lânga tine, oamenii pe care îi îndragesti, nu vor mai fi. Oare nu ai da orice, doar să îti mai greșească odată ? Ba da...