Tiberiu Iacob Ridzi a "sărit gardu" din ograda (PDL) A.C.L în U.N.P.R Deocamdată nu a spus de ce, sunt curios să aud argumentul. Adevăratul motiv insa nu îl veți/vom afla curând. Cei mai mulți sunt tentați să creadă că acest "salt" are legătură cu sentința în cazul soției acestuia, deputatul Monica Iacob Ridzi. Greșit. Tiberiu Iacob Ridzi este un om politic matur, știe că astfel de lucruri nu se mai negociază în ultimii ani în ROMÂNIA. Dacă era așa oare Năstase ori Voiculescu stăteau la întuneric ? Oare " tata socru' " - Sârbu sau Hrebenciuc erau umflați și duși cu antemergători la D.N.A ? Dacă cineva i-a promis ceva în acest sens, l-a mințit. Nu cred însă că acesta mai poate să cadă atâta de ușor în păcat. Este drept însă că în ultimii ani T.I.R nu a mai beneficiat de susținerea PDL, mai mult, nu puțini dintre foștii colegi, "guriști" de profesie, oameni fără rezultate, fără consistență, au mai și "trăncănit" împotriva acestuia. Chiar și în organizația locală în ultimii ani nu puțini au fost oportuniștii care după ce nu au mai avut ce "ronțăii" și-au înfipt caninii in curu' acestuia. Asta în condițiile în care din punct de vedere politic T.I.R este cel mai bun produs pe care acest partid l-a dat în ultimii ani în Hunedoara. A fost curtat de către toți liderii partidelor, de la Moloț la Nistor, de la Udrea la Constantin...Nu a intrat însă "sub pătură" decât cu Oprea. Să vedem cine va fi satisfăcut din această aventură politică... Cert este că acum, din nou, familia Iacob Ridzi devine parteneră cu Hary Vochițoiu. În 2012 în PP-DD, acum în U.N.P.R . Este ca un blestem...Dar pentru cine ? Pentru Hary ori pentru Tibi?

 Frecţia la proteza de lemn numită "campania electorală" a inceput si in mod natural continuă...Presa in aceasta perioadă are un rol ingrat, când vorbesti că fură ăştia de la putere, eşti plătit de opoziţie. Când faci bilanţul ălorlalţi, e clar că aştepti o funcţie pe parale publice, este evident ca te ghiftuieşti din bugetul dodoloţ al statului. In Valea Jiului campania electorală este apatică, lipsită de conţinut, fară sens, aratând inca o dată o clasă politică locală cu "izmenele-n vine", care rămâne "in cucu gol" in faţa alegatorului atunci cand vorbim despre soluţii viabile, planuri concrete. Nimeni nu ştie nimic, decât că afişele trebuie lipite... Pentru acest tăram, spaţiul dintre Jii, niciodată nimeni nu a vorbit despre soluţii pe termen lung. Cate un "algocalmin social" si cu asta basta. Nu contează cine moare, ce mâncăm la .-înmormantare...Am văzut, am inţeles, nu ma îndoiam, in loc de argumente, in loc de soluţii, reprezentanţii partidelor din Valea Jiului ne arata bidineaua...Afişe, materiale promoţionale si atât. Nimic concret. Domnilor, cu noi ce aveţi de gând ? De ce nici unul dintre candidaţii pentru Cotroceni nu vine in Vale in aceasta campanie ? De ce ? Suntem mai proşti decat cei din Moldova Noua, Dorohoi, Zimnicea, Borşa ori Megidia ? Este o intrebare la care clasa politica din Valea Jiului, trebuie sa raspundă, dacă poate...

 ROMÂNIA : 1958 - 2008 = 22.178.906 AVORTURI Numărul întreruperilor de sarcină care au avut loc în ultimii 50 de ani în România ( 1958/ 2008 ) este mai mare decât populaţia actuală a țării. Această statistică înfiorătoare vorbește despre caracterul românului, despre istoria recentă a acestui neam. Centrul de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare arată că între anii 1958 și 2008 în România au avut loc 22.178.906. În anii 2000 populația României depășește puțin 21.000.000…Deci, în 50 de ani, România a mai înmormântat o țară… Crima a fost legalizată în România în anul 1957 prin Decretul 463, vârful fiind atins nu așa cum ați crede după 1989, nu…În anul 1965 s-au produs la cerere 1.115.000 de avorturi. În nici o țară din lume nu s-a mai întâmplat ceea ce s-a întâmplat în România. Doar Rusia se apropie de noi din punct de vedere statistic… Imediat după ce l-am ciuruit pe Ceaușescu, în ziua Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, la scurt timp, la 26 decembrie 1989 apare Decretul noii puteri revoluționare care se referă la liberalizarea avorturilor din nou. Rezultatul ? În anul 1990 în România au avut loc 992.265 avorturi. Pășeam pe cadavrele pruncilor nebotezți, ascultând Albatros, și mestecând ciunga Turbo spre DEMONOcrația care iată, ne-a ruinat. În zilele noastre, în ultimii ani, tendința este în scădere, ca și populația…Nu am învățat nimic din greșelile trecutului, stăm în genunchi în fața organismelor internaționale în loc să stăm în genunchi în fața altarului. Suntem un stat creștin în care însă, în ultimii ani lucrăm duminica la drumuri ( constructia autostrazilor ), țăranul român, altădată cu frica lui Dumnezeu își lucrează pământul în zi de sărbătoare, duminica…Oare pentru un popor cu frică de Dumnezeu este firesc ? Nu…Poate că Dumnezeu și-a întors fața, chipul de la noi, de asta ne este atât de greu…Suntem mincinosi, inveninati, rai... Cuviosul Paisie Aghioratul spunea “Unul care este depărtat de Dumnezeu, primește înrăurirea diavolească. În timp ce acela care este aproape de Dumnezeu primește harul dumnezeiesc. Cine are harul lui Dumnezeu, i se va da și altul. Iar cel ce are puțin și disprețuiește, i se va lua și acesta (Lc. 19,26). Harul lui Dumnezeu lipsește de la oamenii contemporani, pentru că prin păcat au murit izgonind și puținul pe care îl aveau. Și când pleacă harul Dumnezeiesc, se năpustesc toți diavolii înlăuntrul omului” Ne regăsim…

 M-a intrebat odata, demult undeva in Bucovina un monah…”…de ce iti este cel mai frica in viata ? “ Nu i-am raspuns, nu stiam…Am plecat de sub Obcinile Voronetului dar m -am tot gandit la intrebarea batranului, zile, saptamani, luni…Intr-o dimineata insa, am aflat raspunsul , am simtit …Nu imi este teama de un lucru, de un om, ori de un fapt, imi este teama insa ca i–as putea pierde pe cei dragi…Teama ca oamenii ( deloc multi ) de langa mine, intr-o zi s-ar duce, imi face sangele sa inghete. Sunt cei pe care fiecare dintre noi ii avem, si pe care ii neandreptatim de cele mai mute ori, nu stim sa ii pretuim, poate chiar ne batem joc de ei. Cand pleaca intelegem cat de mult au insemnat, uneori este tarziu, alteori nu…In viata intalnesti ispita, alteori bucuria, se intampla sa dezamagesti, sa umilesti, se intampla si sa fi umilit, insa niciodata nu deznadajdui. Nici cand ai gresit, nici cand in fata ta cineva a gresit. François de la Rochefoucauld spunea “Ierti atat cat iubesti” …Fa asta cat este vreme, gandeste-te cand cei de langa tine, oamenii pe care ii indragesti nu vor mai fi. Oare nu ai da orice, doar sa iti mai gresasca odata ?

 …este o realitate, pentru unii chiar un mod de viaţa. Cu limbile “cafenii” precum nenchezolu’ de odinioara, “pupincuriştii” de profesie pot fi intalniţi peste tot, de la gară pân’ la P.S.D, de la moară pân’ la A.C.L. Trimişi de propria conştiinta in anticamera ruşinii, oameni lipsiţi de calitaţi dar mai ales de caracter împanzesc instituţiile statului, după ce au facut saltul de la nivelul de lipitori de afişe la demnitatea de funcţionar public. Stiu oameni, in Valea Jiului, cu pretenţii de a fi respectaţi carora li sa subtiaţ limba prin dosu’ şefului. Esti singura lor calitate, de ani de zile pupă in cur, indiferent care este numele sau coloratura celui inţepenit de vremuri intr-un jilţ sau altul. Aceşti oameni “ingurgiteaza” bani publici, sunt avansaţi/menţinuţi in anumite poziţii doar pentru aceasta “calitate”. La rândul lor, cei care sub generoasa “poală” a banului public, cei care menţin si incurajeaza astfel de atitudini, astfel de oameni, sunt conducatori slabi, mediocri. Un lider puternic se inconjoara de oameni puternici, cu personalitate, nu de slugi obediente, gata sa îi traga si izmenele in “gârbovine” cand merge sa facă “udu”…Fiecare epoca a însemnat o lupta împotriva a ceva spunea Savatie Baştovoi. Renaşterea a luptat pentru restaurarea omului, epoca moderna pentru instaurarea democratiei, şi tot asa. Dar cea mai interesanta luptă este lupta care se duce astăzi. Ultima luptă a omenirii, poate părea ciudat, este lupta cu nerusinarea… Iar aceşti oameni despre care am scris mai sus sunt nişte neruşinaţi. Orice asemnare a acestui tablou cu persoane reale nu este deloc întamplatoare.

 Spunea Pr Galeriu “ …din placere omul nu invata nimic, niciodata, din durere invata intotdeauna”. Asa este, suferinta a fost si ramane cel mai bun pedagog pentru om. Cand te arde, iti tragi mana, si altadata nu o mai bagi in soba…Nu la fel, insa, se intampla in Valea Jiului. Desi ne-au fript, desi ne-au ars de atatea si atatea ori, omul din Vale, baraba ori momarlan nu invata din greselile trecutului. Orbeste, pe un drum parca batatorit facem aceleasi greseli, ne lasam mintiti, manipulati, suntem bataie de joc si apoi plangem, jelim, uitam si din nou votam. Aud acelasi lucru in ultimii ani, in Valea Jiului, ca este rau. Nimeni, insa, nu schimba nimic. Atat in 2008, cat si in 2012, Valea Jiului si-a reconfirmat atat primarii cat si parlamentarii , aceiasi de cel putin trei mandate ( exceptie Aninoasa ). Pai daca este rau, daca cei care ne conduc nu isi fac treaba, cum de ii reconfirmam cu aceeasi inversunare ? Cand lucrurile nu merg, cineva trebuie schimbat, exista un vinovat. Desi in Valea Jiului mergem din rau in mai rau, mergem cu aceiasi. Sa nu auzim de schimbare. Nu. Insa, tot noi, imediat dupa alegeri incepem sa ii “ suduim”. Ca nu au facut ce au promis, ca mint, ca fura, ca isi fac si isi dreg. Dar noi ? Nu am avut stampila in mana ? Vinovati pentru ceea ce se intampla in Valea Jiului suntem si noi, nu doar ei. Induri patru ani, insa, atunci cand ai ocazia schimbi ceva, daca lucrurile nu merg. Cand, insa, nu faci asta, si mandatezi in continuare pe cel pe care pana ieri l-ai bagat de unde a iesit, esti partas cu acesta, chiar daca o faci pentru o gaina inghetata, pentru un plic ori pentru un “treling din strainatate”…

 În discursul său de recepție la Academia Română din 5 iunie 1937, intitulat Elogiul satului românesc, poetul şi filosoful român Lucian Blaga dezvolta de fapt metafora sa poetică “veşnicia s-a născut la sat“ şi argumenta că satul românesc este „singura prezenţă vie încă, deşi nemuritoare, nemuritoare deşi aşa de terestră, este unanimul nostru înaintaş fără nume”. Ne întrebăm astăzi dacă satul românesc mai trăieşte, daca mai respire, daca mai este lumea de odinioara…Este limpede că satul românesc nu mai este astăzi tot ceea ce Lucian Blaga sau Liviu Rebreanu considerau că este cu mai bine de 70 de ani în urmă, dar nici nu se poate spune că nimic din ce a fost în trecut nu mai poate fi recuperat sau cultivat astăzi, ca urmare a unor rupturi profunde existente între istoria sau tradiţia bogată a satului românesc şi situaţia lui actuală. Slatinioara ca si Dalja ca si Maleia, Coasta, Jiet ori Rascoala este un sat linistit de sub munte, cu oameni drepti, credinciosi, care isi pretuiesc originile, momarlani din tata-n fiu . Ajungi usor, pe langa Colegiul “Carmen Sylva” pe un drum anevoios, pietruit, strajuit in stanga de apa paraului cu acelas nume, Slatinioara. Cu fiecare pas intri intr-o lume fascinanta, rupta parca din povestile de altadata. Gospodarii ingrijite imprejmuite de garduri de “palmaci”, cruci care strajuiesc drumul din vreme in vreme, dar si case din barne vechi, parasite. Batranii, multi dintre ei s-au dus, tinerii au preferat orasul, nu s-au mai ingrijit de ale casei, de ale locului…In Slatinioara de cativa ani functioneaza si Muzeul Momarlanului, singurul din tara. Locatia este din ce in ce mai vizitata, eforturile familiei Galatan fiind incununate de sutele de turisti care anual patrund in lumea satului de altadata, cautand traditia locului… Radacinile catunului apartinator Municipiului Petrosani se pierd in negura vremii. Dintotdeauna momarlanii din Slatinioara au avut ca principala indeletnicire cresterea animalelor. Oi si vaci…Munti precum Coasta lu’ Rus, Gura Plaiului, Slima ori Scarita deveneau a doua casa pentru slatinoreni din primavara pana tarziu in toamna. Stanile acestora erau vestite in toata Valea Jiului. Valorile satului romanesc au fost si aici inradacinate. Clacile din Slatinioara erau vestite, satenii se ajutau intrei ei, impreuna atat la bucurie cat si la necaz. Oameni harnici cu frica de Dumnezeu, momarlanii din Slatinioara si-au respectat cu sfintenie zeci de ani, generatii intregi traditia si portul. Incepand cu Nedeia din Scaunis si terminand cu Pitarii care in dimineata de Ajun plecau din Cioaca spre sat, obiceiurile de aici au fost pastrate cu drag… A fost insa si un moment, cativa ani in care aceste frumoase obiceiuri pareau pierdute pentru totdeauna. Dupa ce Nedeia de Paste s-a mutat din Scaunis in Dalma lu’ Manici, aceasta a incetat sa mai aibe loc…In Slatinioara nu au mai fost nedei. Pana in urma cu trei ani. Atunci cand un grup de momarlani inimosi printre care Vreja Filimon, Pavel Dorel, Mucenic Petru, Fulga Ioan, Galatan Petre, Dragotesc Ion sau Calina Ioan si-au propus sa reia sirul acestor frumoase obiceiuri. Satul tot, momarlanii li s-au alaturat si astfel cu binecuvantarea parintilor de la Biserica cu hramul "Sfintii Imparati Constantin si Elena" s-au apucat de lucru. S-a stabilit ziua, ( Sf Apostoli Petru si Pavel ), locatia ( ograda fostei scoli I-IV din Slatinioara ), s-au strans cele trebuincioase mesei ( pomenii ) si astfel in ziua de 29 iunie a anului 2012 s-a reluat un frumos obicei al locului, nedeia. Sute de oameni au raspuns chemarii momarlanilor din Slatinioara, alaturi de acestia fiind printre altii Tiberiu Iacob Ridzi – Primarul Municipiului Petrosani impreuna cu deputatul Monica Iacob Ridzi dar si prestigiosul grup instrumental Taraful de la Vata condus de Pera Bulz. A fost o reusita, bucuria sarbatorii fiind impartasita deopotriva de toti cei prezenti in Slatinioara. Anul trecut, numarul celor prezenti a fost si mai mare. Duminica, in zi de pomenire a Sf Petru si Pavel, momarlanii din Slatinioara asteapta din nou pe toti cei care binevoiesc sa impartaseasca acest moment de bucurie cu ei dupa pranz in acelas loc, ograda fostei scoli din sat. Pentru acest an s-a cumparat vesela noua, s-au confectionat mese, a fost amenajata locatia, toate pe cheltuiala oamenilor de aici . Duminica dimineata, la primele ore, oalele vor fi puse la foc, traditionalele bucate, precum pasatul, zama de oaie dar si curechiul ( varza acra ) vor fi din belsug pentru toti cei care aleg sa faca un popas in lumea traditionala a satului din Valea Jiului…Va asteptam cu drag ! Ionut DRAGOTESC

 HRISTOS A INVIAT ! Asa cum multi dintre voi sunt sigur ca ati facut, in NOAPTEA SFANTA si eu am fost sa iau LUMINA. Am ales un locas de cult, o vatra monahala din judetul Hunedoara, unde nadajduiam ca va fi mai liniste decat in aglomeratia urbana. Fac asta de multi ani. Din pacate, insa, de la an la an si spre manastiri pornesc oameni care nu inteleg rostul acestui moment, rostul SLUJBEI INVIERII, cu toate componentele acesteia...Parada bolizilor dar si a hainelor ( fuste scurte, tocuri de 18, tricouri mulate, sepci intoarse…) care nu au a face cu un loc de rugaciune… au fost primele semne ca nu va fi o seara linistita. Odata cu trecerea timpului, randurile se ingrosau si incepea un “soi de foiala”, un “forfot”, care tulbura tacerea rupta parca din cer, in care am gasit locul atunci cand sosisem aici. A inceput slujba, lumea s-a imbulzit foarte aproape de a da de pamant cu slujitorul care rostea vestea cea mare “…veniti de luati lumina…”. Putin a lipsit sa nu il calce pe preot in picioare, grijulii probabil sa nu se termine lumina. Apoi, s-a iscat o socializare, in randul multimii, mai ceva ca pe retelele de specialitate…A fost nevoie de interventia ferma a preotilor…” …va rugam, liniste…sa ascultam Sfanta Evenghelie…”. S-a intamplat de cateva ori. In multime, omul era rupt de cele duhovnicesti, preocupat de cele lumesti. Se vorbea, prietenii se imbratisau, vecinii se pupau, se faceau planuri, unii chiar ciocneau…IISUS era abandonat in gura preotului care vestea ,cu glas aproape ragusit, monitorizat de cateva iPhone-uri albe, HRISTOS A INVIAT ! Putini, insa, mai raspundeau ADEVARAT A INVIAT ! Am auzit o “cocoana” langa maine care mirosea a niscai parfumuri din tari straine spunand …” popa asta nu mai termina odata, imi este o foame ca l-as manca cu lumina cu tot “ … Prezenta la SLUJBA INVIERII a devenit, din pacate, un gest formal si atat. Bifam, pozam cu telefonul si o stergem spre casa, acolo unde ne asteapta mielul de cu seara belit…Mergem din obisnuinta, stim ca asa trebuie, insa, nu stim de ce…Exact cum multi dintre noi citim rugaciuni, insa, putini ne rugam.

Vinerea Mare, ziua in care asa cum spunea Sf. Nicolae Velimirovici “…iubitorul de oameni a fost ucis de oameni…“, ziua in care rautatea omneasca a atins apogeul, in care faptura si-a omorat Invatatorul . Sfantul Luca al Crimeei spunea intr-o predica tulburatoare, despre aceasta zi : “Domnul nostru Iisus Hristos Şi-a dat suspinul cel din urmă pe Crucea de pe Golgota o dată cu acel cuvânt ce a cutremurat întreaga lume: „Săvârşitu-s-a!” A căzut pe piept capul încununat cu cunună de spini, împurpurat cu Sânge. Au venit cei de aproape ai Lui, a venit Maica Lui, au venit mironosiţele, a venit Iosif cel din Arimateea şi în adâncă jale, plini de lacrimi, au luat de pe Cruce Preacuratul Trup al învăţătorului lor şi au făcut deasupra lui plângere cu amar ” Zis-a Domnul: “ cel care voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie ”…Putini fac acest lucru in viata de zi cu zi, putini sunt cei care isi iau crucea si pleaca pe drumul anevoios, plin de ispite, greutati si taine al mantuirii…Omul fuge de suferinta, cauta confortul imediat, nu vede rostul bolii, nu vede rostul ncazului, pocainta este o stare la care preferam sa nu ne gandim decat ca l o ultima alternative… Pentru crestinii din Valea Jiului, printre tainele din Saptamana Mare se numara si Drumul Crucii, procesiune care reface drumul parcurs de Mantuitorul Isus Hristos cu cele 14 popasuri, din Municipiul Lupeni pana la Straja. Drumul Crucii a fost initiat de Emil Parau, in anul 2000, dupa ce a finalizat in varf de munte, la o altitudine de 1.445 de metri, Schitul Straja ( Sf Imparati Constantin si Elena/ Inaltarea Sf Cruci ). Mii de credinciosi, zeci de inalte fete bisericesti printre care an de an de la infintarea Episcopia Devei si Hunedoarei PS Gurie – Episcopul Devei si Hunedoarei dar si Pr Arhimandrit Ioachim Parvulescu – Staretul Manastirii Lainici. Acesta din urma inca de la prima editie a fost in Vinerea Mare alaturi de credinciosii din Valea Jiului pe Drumul Crucii, incurajand initiativa lui Parau de a continua an de an acest demers. Soborul de preoti, alaturi de credinciosi sositi la Lupeni din toate colturile tarii pentru a participa la Drumul Crucii, pleaca in jurul pranzului de la Cimitirul Eroilor parcurgand cei peste 8 km pana in munte in cateva ceasuri. Sunt 14 opriri, 14 popasuri, ragaz de rugaciune. La fiecare oprire exista cate un bazorelief care simbolizeaza scena popasului facut sub greutatea Sf Cruci de Mantuitor in drumul Sau catre Inviere catre Golgota. Crestinii poarta pe umeri, tot drumul crucea in marime naturala, in care se gasesc incastrate particele din crucea pe care a purtat-o Mantuitorul si pe care a fost rastignit pe Golgota, dar si moastele mai multor sfinti. In timpul anului, crucea se gaseste spre inchinare in Schitul Straja. Este coborata insa, in fiecare an in Vinerea Mare in Municipiul Lupeni de unde in sunetul clopotelor, purtata pe umeri se intoarce pe Drumul Crucii spre ultimul popas al Mantuitorului unde ramane pentru un an de zile… Greu sa zugravesti in cuvine, limba este neputincioasa, ceea ce se intampla pe Drumul Crucii, trairile celor care sub povara ispitelor, in jugul pacatului, isi gasesc linistea sub cruce…Doar pornind in Vinerea Mare spre Straja vei simti. Sarbatori in tihna, liniste, dragoste si rugaciune…

 Traim vremuri grele, zilele de pe urma poate, sfarsitul …Sunt semne, anii sunt din ce in ce mai carunti, sufletul tot mai incercat de ispitele unui secol care a redeschis epoca muceniciei. Omul modern nu mai are vreme pentru suflet, iarna nu mai este iarna, vara trece prea repede, familia a devenit un camp de lupta, desfranarea este o virtute, iar materialismul de tip ateu se cuibareste in “ograda bietului” roman. Nu se poate trai in extreme, niciodata, insa materialismul-ateu in care acum ne zbatem este cumplit. Omul este doar o cifra in statistici, o unealta, o fiara dresata…Totul se judeca in functie de bani, atat. Traind in geunchi in fata “senilelor modernismului”, omului nu I se determina doar “pita cea de toate zilele” ci si constiinta. Dupa ce ne vom pierde si asta, vom fi aruncati in cimitirul istoriei, fara nume si fara cruce…Spuneam si cu alta ocazie, ma repet. Ducand in spate povara democratiei, suntem supusi pedagogiei perverse impuse de undeva din lumea tuturor posibilitatilor...O lume nebuna, cu reguli stricte. Barbatii cer sa se reguleze unii pe altii legal, insa nu vor sa auda de icoane ortodoxe in salile de curs, vrem toleranta etnica, insa il scoatem pe Brancoveanu din manualele de istorie. Curvelor le spunem dive, iar martirilor nostri le urineaza cainii pe morminte fara cruce...Demnitatea este un cuvant pe care l-am amanetat si l-am uitat acolo...Cine mai scutura gorunul la Tebea, cine ? Invierea Mantuitorului este prilej de nadejde. O sarbatoare care asa cum se intampla si cu Nasterea Mantuitorului ( Craciunul ) se incearca a fi deturnata spre comercial, spre material…Se vorbeste din ce in ce mai mult despre “iepuras”, din ce in ce mai putin despre Patimile Mantuitorului. Copiilor li se induce idea ca Pastele inseamna de fapt sosirea iepurasului, ouale rosii, mielul si nu Invierea Mantuitorului IIsus Hrsitos. Iepurasul il scoate pe Iisus din sarbatoare. Gasim felicitari frumos ilustrate cu motive traditionale, cu oua rosii cu iepuras, insa nu mai gasim felicitari cu Invierea. In Saptamana Mare alergam din taraba in taraba pentru masa de Paste, insa putini dintre noi se gandesc si la belsugul sufletesc randuit pentru aceasta perioada. Hristos este tot mai stingher si singur pe crucea Sa, tot mai neinteles, mai neluat in seama in mijlocul bairamului general care se incinge de Paste in cinstea Invierii Sale. In marile orase, Invierea este prilej de parada, de socializare. Cati ascultam slujba ? Putini. Suntem preocupati sa trimitem sms-uri, sa vorbim cu prietenii/vecinii cu care ne intalnim. Tineri si nu doar, morti de beti, fete cu “fusta-n fund” calcand tacticos pe tocul de 18 nu cumva sa se impiedece. Parada de bolizi cu muzica la maxim ironizand sensul sarbatorii. In zilele care urmeaza romanul face “intestinul gros”, bea, mananca, petrece, ingrosand astflel urgentele spitalelor de pretutindeni . Este bines a ne bucuram, insa haideti sa o facem omeneste, nu draceste. Sa nu deznadajduim insa. Asa sunt vremurile. Toate cele care se intampla sunt ingaduite, poate asa cum spunea Pr Rafail Noica a venit vremea si acum este “ … ca cei care lucreaza binele sa mai lucreze, iar cei care fac raul sa mai faca “ …