1. Cinci tiruri de alimente UE, la Petrosani
Încă un transport de alimente, de la Uniunea Europeană este așteptat să ajungă, în Municipiul Petroșani, până la sfârșitul anului. Astfel, distribuirea acestor ajutoare, de la UE, vor continua și în perioada cuprinsă între Crăciun și Anul Nou.
2. 7 pentru Valeriu Butulescu
7 este cifra anului 2014, pentru Valeriu Butulescu. Acesta este numărul cărților pe care le-a editat în acest an, iar acum, la final, bilanțul îl plasează după numărul de premii și nominalizări, într-un top foarte bine văzut. Totuși, aforismele sale continuă să fie traduse.
3. Programul trenurilor de Craciun
Dacă aveți în plan să călătoriți cu trenul, în această perioadă, ar fi bine să aveți câteva informații despre cum vor circula trenurile, între 25 decembrie și 3 ianuarie. În perioada sărbătorilor, CFR va suspenda câteva trenuri, deci trebuie să vă informați, înainte să plecați la drum.
4. Recomandări de la medici, de sărbători
Perioada sărbatorilor de iarnă este fără îndoială una dintre cele mai așteptate momente din an. Pentru ca acestea să nu se termine într-un mod neplacut, trebuie să fiți moderați, în ceea ce privește consumul alimentelor și alcoolului, în această perioadă.
5. Program scurt de sarbatori
În perioada Sărbătorilor de Iarnă, magazinele, oficiile poștale, transportul public și farmaciile funcționează după un program special. Acestea vor functiona la program normal, în ultimele trei zile din an.
6. Jocul caprei
Obiceiul de a merge cu capra, ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Numai că, în Valea Jiului, colindătorii, dornici de câștig, s-au cam grabit. Au venit cu capra tocmai de la Craiova.Măştile care evocau personaje biblice au fost înlocuite cu masca unui singur animal.
7. Craciunul Comunist vs Craciunul democrat
Cum era Crăciunul mai demult, acum 15 ani, în communism? Crăciunul era altfel! Cu Moș Gerilă în loc de Mos Crăciun, și cu pomul de iarnă în loc de bradde Crăciun. Iată cum văd oamenii din Valea Jiului, Crăciunul de atunci și pe cel de acum.