MONDO TV
Sâmbătă, 25 Aprilie 2020 07:16

Mă dor casele părăsite, mă dor holdele nelucrate…

Voteaza acest articol
(0 voturi)

Mă dor casele părăsite, mă dor holdele nelucrate…

Ce triste sunt casele în care nimeni nu mai este…Întotdeauna când trec pe lângă o bătătură părăsită mă gândesc că aici, cândva, se deschidea poarta-n fiecare dimineață, se nășteau povești, se cina, era lumea unor vieți…Câte Invieri, câte seri de Ajun s-or fi strecurat prin negura vremurilor, între pereții acestei case, îmi spun…Cei care au fost înainte, nu mai sunt, cei de astăzi, nu sunt…În vremurile pe care le trăim, nu puțini sunt cei care lasă pragul părintesc și pleacă, pleacă părăsind gangul, bătătura, holda, mormintele alor lui…Nu pricep cum și în ce fel, casa părintească poate fi uitată. Locul unde ai văzut lumina zilei, răsăritul unde ți-ai făcut prima cruce, bătătura de unde pleacă ai tăi, glia sub care se odihnesc. Cine mai mătură ocolul cum făcea bunu, cine mai șurluie podeaua cum făcea mama, cine mai face focul cum făcea tata, cine mai șterge icoana în fața căreia îngenunchea buna? Cum să lași totul în grija buruienilor, cum să nu mai lucrezi pământul din care ai tăi te-au crescut? Este trist să vezi oameni ducându-se, făr` să se mai uite înapoi…Trăim vremuri în care românul se dezrădăcinează, își uită trecutul…Casele părăsite și holdele nelucrate, sunt semn că vremurile negre ni s-au așternut peste suflet, acoperind frumosul anilor de demult, sunt semn că pentru un trai mai bun, omului de astăzi nu îi mai pasă de nimic…
dragotesc.blogspot.com

Citit de 6970 ori Ultima modificare Sâmbătă, 25 Aprilie 2020 07:17

Stirile VIDEO

Despre noi:

about us

Locatia:

Adresa: str. Universitatii, Nr 20 A, 
corp D administrativ, etaj 3, Mun. Petroşani.

EXTOUR MEDIA S.R.L.

Reprezentant legal: Ionut Dragotesc 

Acționari: Ionut Dragotesc 40%, Timis Eva 60% 

Responsabil conducerea societății: Ionut Dragotesc 

Contact: Strada Universității, Corp D Administrativ, Etaj III, Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. , 0254.542.222, 0722.424.423 

Servicii asigurate: MONDO TV și MONDO FM 

Organisme de reglementare: CNA și ANCOM

Top of Page