Vine Crăciunul și totuși parcă n-ar veni...

...nu vi se pare ? Vremurile nu mai sunt cum erau cândva, nici decembrie, nici iernile, nici sărbătorile, parcă nici lumea...Astăzi, decembrie vine făr’ de zurgălăi, plină de griji, de nevoi, de teamă, de invidie, de răutate...Bisericile sunt pline de oameni cu sufletul gol, străzile sunt pustii, orașul deși gătit cu lumini de sărbătoare, este trist, ursuz la prăvălirea nopții...Nici zăpada parcă nu mai este albă, ascunde sub fulgi un cenușiu apăsător. Erau vremuri frumoase cândva, un timp în care omul era mai aproape de oameni, ulița era prilej de bucurie iar sufletul era plinit în Ajun...Astăzi suntem ocupați, preocupați până în pragul sărbătorii, doar de cumpărături, de bucate, de felul în care arătăm, de hainele pe care le îmbrăcăm...Uităm că sunt bordeie făr' de foc și mâine-i Seara de Ajun...Nu mai avem vreme de Cel Născut în Bethleem, nu mai avem vreme să zâmbim, nici să dăruim. Nu mai avem vreme, deși vremea-i de colind...Nici colindătorii nu mai vin cum veneau odată. Ușa sufletului nostru este încuiată...Sărbătorim în rețelele de socializare, să vadă toți. Ce plină ne este masa! Ce frumos împodobim bradul! Ce bine avem în casă, sărbătorim, da! Însă ce? În nesimțirea fiecăruia dintre noi, Pruncul care a schimbat din Vechi în Nou lumea se apropie, se Naște... Sufletele lumii de astăzi sunt împietrite, nu se mai pot bucura!